E dimineata din nou. Razele soarelui se zaresc usor de dupa perdeaua invechita de timp si rupta de pisica jucausa ce nu-si gaseste locul. Televizorul vechi si prafuit se aude in surdina. Este un documentar cu privire la viata fostului presedinte al Romaniei – Ceausescu. Ce vremuri! … . Enervat de un bruiaj de semnal, omul din fata ecranului ponosit se apropie lent, dar infipt si tranteste un pumn in aparatul uitat de timp si neingrijit.
Televizorul se opreste maraind lent cateva cuvinte inainte sa se inchida de tot. Istovit dupa o noapte alba de nesomn, batranul se ridica sa hraneasca pisica neastamparata ce incepuse a mieuna si a se plimba printre picioarele sale. Omul se apleaca lent si mangaie pisica, jucandu-se cu degetele prin blana ei moale si pufoasa. De indata ce incepuse a-i turna hrana, mica fiinta uita de stapan si se hrani cu pofta. Batranul se aseaza pe pat si isi priveste odrasla.
Ar vrea si el sa aiba pe cineva care sa-i poarte de grija atat de mult. Dar timpul a trecut si a nins peste el ani grei, ce il macina treptat, treptat aducandu-l mai molesit si mai ramolit in fiecare zi. Ferestrele sufletului,ochii, i se zaresc si acum la fel de albastri si luminosi ca si in tinerete. O licarire de speranta se zareste in fiecare zi in ei. Dar dispare la fel de repede ,lasand in urma doar acei ochi de demult, mari si expresivi. Chipul sau odata intins si fin acum este brazdat de linii ale batranetii, si alaturi de barbita sa rara, poti zari si doua gropite. Parul sau des si colorat acum este rarit de vanturile vremii facandu-l sa para mai serios, mai senin.
Slabut, fara vlaga acum isi gaseste cu greu motivatia de a merge mai departe in fiecare zi. Anii ce au nins peste el nu au fost putini .Dar au alungat de langa el toate persoanele ramase. Pas cu pas, unul dupa altul au plecat in sus, la Domnul. Nici nu apuca sa se bucure de momentele frumoase cu o noua persoana ca se trezea fara ea. Minunea vietii – copiii, nu au apucat sa apara in calatoria sa scurta si cei dragi l-au parasit. A avut si altfel de musafiri, de genul celor nepoftiti. Corpul sau epuizat abia ii mai sustine. Si vlaga ii piere secunda cu secunda. Bulinutele albe si siropurile amare ii mai prelungesc cele cateva clipe ale sale pe care le mai are. Singura sa bucurie acum ii este fiinta lui mica – pisica. Ea ii mentine bucuria in suflet si ii creeaza impresia ca este si el al cuiva – si nu al nimanui.
Asezandu-se pe pat langa pisica lui draga, batranul inchide ochii si viseaza la un Craciun impreuna cu cei dragi si cei iubiti, din ceruri. Vise dulci, suflet frumos!