Stailer

După aproximativ 1 an de zile de izolare, timp în care abia dacă m-am auzit cu prietenii, darămite să-mi mai găsesc și o iubită, iată că venise recent o zi miraculoasă aș putea spune. Prima mea întâlnire după atâta timp. Fiindcă fac parte din generația de millennials ce aplicații aș putea avea eu pe smartphone? Tik Tok și Tinder. Double Trouble, cu T mare. După săptămâni întregi de dat swipe-uri, speranța și lumina ochilor mei începea să devină mai fadă decât mâncarea ce mi-o gătesc de o vreme. Și iată că într-o zi am avut un match cu o fată superbă și ne-am pus la discuții imediat, alegându-mă cu o întâlnire pe ziua următoare.

Ce să mai zic, aveam entuziasmul unui golden retriever căruia îi arunci un băț. Însă, am realizat că nu prea sunt pregătit pentru o întâlnire cu o fată, fiindcă începusem să arăt ca Big Foot de la atâta stat în casă. Nu eram tuns, nu eram bărbierit, sprâncenele nu mai zic, zici că fusesem bufniță într-o viață anterioară. Să sun la stilistul meu nu mai avea rost fiindcă știam că nu mai are loc și pentru mine. Așa că ce să fac în acest caz? Dacă mă pui pe mine să îmi fac toate astea, probabil că rămân chel complet. Aflasem de curând de la un prieten de o modalitate mai ușoară de a face programări la salon și anume Stailer. Hai să îți explic cât de mult m-a ajutat.

În doar câteva minute am găsit stilistul perfect

Ai putea crede că bărbații au mai mult succes în a găsi locuri disponibile la saloanele pe care le cunosc. Complet neadevărat. Ne mai oprim în drumul nostru la un barbershop pentru un tuns sau un bărbierit, însă zeii frumuseții nu țin nici cu noi. Tot trebuie să sunăm cu zile înainte și să ne rezervam locul ca și femeile. Și cum știam că metoda asta doar o să îmi piardă timpul, am preferat să încerc Stailer. Am accesat pagina principală www.stailer.ro și, fiind din Timișoara, deja aveam câteva opțiuni în minte care  știam că sunt bune, din auzite. Până la urmă publicitatea din gură în gură este la fel de adevărată. Știam de salonul Breathless Gentlemans Room, așa că am decis să îl caut pe platformă. Am intrat la categoria saloane, am căutat numele și ce să vezi, erau locuri disponibile. Așa că mi-am făcut online o programare la salonul Breathless Gentlemans Room.

Platforma este gratuită, extrem de avantajoasă, fiindcă îți economisești timpul și energia în căutarea unui salon. Aici sunt înscrise saloane din Timișoara, Iași, Cluj Napoca, Oradea și București, deci nu ezita să încerci și tu platforma dacă ești din aceste orașe.

Te întrebi probabil cum a mers date-ul

Dacă tot te-am făcut curios, să știi că a mers excelent și am onoarea de a o avea și pe a doua. Evident fiindcă m-am și prezentat aranjat, fercheș, cu siguranță că a fost o bulină albă în prezentarea mea ca persoană, fiindcă femeile sunt atente la detalii. Nici n-a fost nevoie să-mi fac un cont ca să-mi fac programare. Totuși, cred că voi opta pentru el și mi-l creez imediat ce termini tu de citit articolul. Este la fel de gratuit, acolo pot vedea toate programările făcute la saloanele de pensat pentru barbati din Timisoara și altele din domeniul hair & beauty. De acolo pot chiar și anula dacă intervine ceva în programul meu, fără să dau un telefon, tot gratuit.

Toate acestea și multe alte beneficii le descoperi doar dacă începi și tu să utilizezi platforma Stailer. Convinge-te singur de cât de ușor este să îți faci acum programări la salon, când vrei, unde vrei, gratuit. Pentru alte detalii poți scrie la support@stailer.ro.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *